Страница 9 из 124
Acum, în vreme ce stăteau împreună în limuzină, Sexton îşi dădu seama că Gabrielle îşi demonstrase din nou valoarea. Informaţiile ei despre întâlnirea secretă care a avut loc săptămâna trecută dintre directorul administrativ al NASA şi preşedinte indicau cu siguranţă apariţia altor probleme referitoare la NASA, poate încă o ţară care se retrăgea din proiectul spaţiului orbital.
În vreme ce limuzina trecea pe lângă Monumentul Washington, senatorul Sexton avu brusc sentimentul că destinul l-a ales pe el.
8
Chiar dacă ascensiunea politică îl adusese în cea mai influentă poziţie din lume, preşedintele Zachary Herney era un bărbat de statură medie, cu o constituţie firavă şi umeri înguşti. Avea o faţă pistruiată, ochelari cu dioptrii mari şi un păr negru, foarte rar. Statura lui măruntă venea în contrast flagrant cu afecţiunea pe care omul o stârnea în cei care îl cunoşteau. Se spunea că, odată ce l-ai întâlnit pe Zach Herney, ajungeai să mergi până la capătul pământului pentru el.
— Mă bucur că ai putut veni,îi zise preşedintele Herney, întinzându-se să îi strângă mâna lui Rachel.
Strângerea lui era puternică şi sinceră.
Rachel se lupta cu un nod pe care-l simţea în gât.
— Bineînţeles, domnule preşedinte. E o onoare să vă întâlnesc.
Preşedintele îi zâmbi cu blândeţe şi Rachel sesiză din prima legendara amabilitate a lui Herney. Omul avea o uşurinţă fantastică de a se exterioriza, lucru îndrăgit de caricaturişti, deoarece, indiferent care era tema desenului, căldura şi zâmbetul amabil al preşedintelui nu puteau fi niciodată confundate. Ochii lui trădau sinceritate şi demnitate.
— Dacă mă vei urma, zise el cu voce veselă, am o ceaşcă de cafea pe care e scris numele tău.
— Vă mulţumesc, domnule!
Preşedintele apăsă pe butonul interfonului şi ceru să i se aducă în biroul lui cafea.
Urmându-i pe preşedinte prin avion, Rachel nu se putu abţine să nu remarce că tipul părea extrem de fericit şi de odihnit pentru un candidat care stătea destul de prost în sondajele electorale. Totodată, era extrem de lejer îmbrăcat — blugi, tricou cu mâneci şi bocanci L.L. Bean de alpinism.
Rachel încercă să înceapă discuţia:
— Vă… căţăraţi pe munte, domnule preşedinte?
— Nicidecum. Consilierii mei de campanie au decis că aceasta ar trebui să fie noua mea înfăţişare. Tu ce crezi?
De dragul lui, Rachel spera ca omul să nu vorbească serios.
— E foarte… ăă… bărbătească, domnule!
Herney nu reacţionă:
— Bine. Noi credem că mă va ajuta să luăm înapoi o parte din voturile femeilor care ar înclina să i le acorde tatălui tău.
După o clipă, preşedintele îi zâmbi larg:
— A fost o glumă, domnişoară Sexton. Cred că ştim amândoi că am nevoie de mai mult decât un tricou şi o pereche de blugi ca să câştig aceste alegeri.
Dezinvoltura şi umorul preşedintelui reuşiră să înlăture repede orice tensiune pe care Rachel o resimţise venind acolo. Preşedintele compensa din plin lipsa forţei fizice cu talentul diplomatic. Diplomaţia făcea apel la talentele umane î
Rachel îl urmă pe preşedinte spre partea din spate a avionului. Cu cât înaintau mai mult, cu atât interiorul semăna mai puţin cu un avion holuri curbate, pereţi tapetaţi, chiar o sală de sport complet echipată cu echipamente de forţă. Ciudat, dar avionul părea complet pustiu.
— Călătoriţi singur, domnule preşedinte?
El clătină din cap:
— De fapt, abia am aterizat.
Rachel fu surprinsă. "Aterizat, de unde?" Rapoartele sale secrete din acea săptămână nu includeau nimic în care să se menţioneze vreo călătorie prezidenţială. Probabil că el folosea baza Wallops Island ca să călătorească cât mai discret:
— Echipa mea a părăsit avionul chiar înainte de a sosi dumneavoastră, o lamuri preşedintele. Trebuie să mă întorc la Casa Alba, dar am ţinut să mă întâlnesc cu dumneavoastră aici, nu în Biroul Oval.
— Încercaţi să mă intimidaţi?
— Dimpotrivă, o fac din respect pentru dumneavoastră, domnişoară Sexton. Casa Albă nu are nimic secret în ea, iar ştirea despre o întâlnire între noi doi te-ar pune într-o poziţie delicată faţă de tatăl dumitale.
— Vă apreciez grija, domnule!
— Se pare că eviţi cu eleganţă o posibilă situaţie conflictuală, iar eu nu am nici un motiv să distrug acest echilibru.
Rachel îşi aminti de întâlnirea de dimineaţă cu tatăl ei şi se îndoi că o astfel de întâlnire se putea considera desfăşurată cu "eleganţa". Nu era mai puţin adevărat că Zach Herney făcea totul ca să se desfăşoare într-o manieră decentă, deşi nu era obligat la aşa ceva.
— Pot să-ţi spun Rachel? o întreba Herney.
— Bineînţeles. "Pot să-ţi spun Zach?"
— Cabinetul meu, o anunţă preşedintele, poftind-o printr-o uşă din arţar sculptat.
Cu siguranţă biroul de la bordul lui Air Force One era mai intim decât cel de la Casa Albă, însă mobilierul mai păstra totuşi un aer de austeritate. Biroul era îngropat sub hârtii, iar în spatele lui atârna un tablou pictat de un clasic al genului, o goeletă cu trei catarge navigând cu toate pânzele sus, făcând tot posibilul să facă faţă unei furtuni dezlănţuite.Tabloul părea a fi metafora perfectă a preşedinţiei lui Zach Herney din acel moment.
Preşedintele îi oferi lui Rachel unul dintre cele trei scaune din faţa biroului. Femeia se aşeză. Rachel se aştepta ca el să ia loc la birou, însă preşedintele îşi trase un al doilea scaun şi se aşeză lângă ea.
"Ca să jucăm de la acelaşi nivel", înţelese ea mesajul. "Expertul în diplomaţie."
— Ei bine, Rachel, zise Herney, oftând obosit în vreme ce se aşeza. Cred că eşti cam nedumerită de vizita făcută aici, nu-i aşa?
Blândeţea din vocea lui îndepărtă orice reţinere pe care ar mai fi avut-o Rachel:
— De fapt, domnule, sunt total debusolată.
Herney izbucni în râs:
— Minunat. Nu reuşesc în fiecare zi să zăpăcesc pe cineva de la NRO.
— Nu în fiecare zi cineva de la NRO primeşte invitaţia de a urca la bordul Air Force One ca să fie întâmpinat de un preşedinte în bocanci de alpinist.
Preşedintele râse din nou.
O bătaie discretă în uşă anunţă sosirea cafelei. Una dintre membrele echipajului intră cu o cafetieră aburindă şi două ceşti pe o tavă. La semnul preşedintelui, femeia lăsă tava pe birou şi se făcu nevăzută.
— Zahăr şi frişcă? întrebă preşedintele, ridicându-se ca să toarne în ceşti.
— Doar frişcă, vă rog.
Rachel savură aroma îmbietoare. "Preşedintele Statelor Unite îmi serveşte cafeaua?"
Zach Herney îi întinse o ceaşcă.
— E Paul Revere autentic, rosti el. Unul dintre micile luxuri pe care mi le permit.
Rachel sorbi o gură de cafea. Era cea mai bună din câte băuse ea vreodată.
— În fine, continuă preşedintele, turnându-şi o ceaşcă şi pentru el şi aşezându-se la loc pe scaun, timpul pe care-l pot petrece aici este destul de scurt, aşa că ar trebui să trecem la treabă.
Îşi puse un cub de zahăr în cafea şi îşi ridică privirea spre Rachel:
— Îmi imaginez că Bill Pickering te-a avertizat că singurul motiv pentru care aş fi vrut să te văd era acela de a te folosi în avantajul meu politic.
— De fapt, domnule, exact aşa mi-a spus.
Preşedintele chicoti:
— Întotdeauna e un cinic.
— Deci, s-a înşelat?
— Glumeşti?se miră preşedintele.Bill Pickering nu se înşală niciodată. A nimerit la fix, ca de obicei.