Valuri alb-roșii în Țarițîn și împrejurimi

La Moscova pe podul Kuznețk în drum spre apartamentul prietenului Nosovici a fost recunoscut de un careva ofițer tinerel și acesta a început să facă gălăgie și să-l cheme la o organizație clandestină, care pregătea o răscoală contra bolșevicilor. Nosovici a refuzat să-l asculte și a mers mai departe, el a decis că trebuie să acționeze mai inteligent.

La recomandarea lui Cebîșev la 9 aprilie el a venit la Moscova la Noci Bruievici – conducătorul Sovetului Comisarilor Populari. S-a cerut la slujba militară la bolșevici.

Peste două zile Nosovici a mers la misiunea militară franceză de la Mosvoca, unde s-a întâlnit cu generalul Laverni și totodată cu șeful slujbei de spionaj și cu reprezentantul misiunii militare franceze, colonelul Corbeli, care activa pe lângă generalul Denikin. Nosovici a povestit despre Dragomirov, Cebîșev, Strdețkii, despre ajutorul lui Bonci-Bruievici și despre numirea lui la post în Armata Roșie.

Dar răspunsul francezilor l-a dezamăgit mult: aliatul lor Denikin, nu credea în succesul implimentării foștilor ofițeri în rândurile Armatei Roșii și considera că riscul e unul inutil de mare.

Nosovici l-a convins îndelung pe generalul Laverni despre necsitatea acestei misiuni și despre susținerea mișcării albe de către aliați. Laverni a căzut de acord și a început pregătirea încadrădii lui Nosovici la funcția de conducător militar a peninsulei Murmansk. Dar la recomadările ambasadorului francez Nulace, al acel post a fost numit generalul cavaleriei Zviaghințev.

Atunci Laverni a decis să-l încadreze pe Nosovici în ștabul Cartierului Militar Nord-Caucazian, care se forma de bolșevici, la funcția de șeful ștabului de cartier. Sarcina lui era să acorde ajutor lui Charbo, consulul francez la Țarițîn și în același timp trebuia să asigure sabotajul și dezorganizarea Armatei Roșii. Printr-un concurs de împrejurări, consulatul francez se afla în aceiași clădire cu ștabul cartierului și asta trebuia să le ușureze simțitor comunicarea.

Nosovici a cerut deasemenea să-i fie asigurată legătura cu generalul Alexeev la Novocerkassk și să acesta să coordoneaze acțiunile sale cu ofensiva așteptată asupra Țarițînului. Mai mult ca atât, așa cum Armatade Voluntari nu avea organizație clandestină la Țarițîn, Nosovici trebuia să găsească acolo organizațiile clandestine a foștilor ofițeri a armatei țariste și să-i convingă să ridice o revoltă pe măsura ce cazacii și Armata Albă va veni cu ofensivă asupra orașului. S-a dovedit să aibă dreptate Denikin, riscul era enorm!

Colonelul Stradețckii a fost trimis să stabilească canalul de legătură cu Nosovici, dar o dată plecat acesta nu a trimis nici o știre despre sine foarte mult timp. Atunci organizația a asigurat legătura prin sergentul ”Serioja”, mai mult despre el nu se știa nimic. Tot ”Serioja” a organizat și întâlnirea cu coloneii Briends și Perhurov – reprezentanții ”Uniunii pentru apărarea Patriei și libertății”, formată de Boris Savnikov, conducătorul organizației de luptă a partidului socialist-revoluționarilor. Dar relația cu aceștia nu a progresat dincolo de prima întâlnire.

La 4 mai, la Moscova, șeful departamentului administrativ al Statului Major al bolșevicilor și Serebrya

Cebîșef a propus la funcția de șef al departamentului economic a ștabului pe Starikova.

O femeie?! – s-a indignat Nosovici.

E văduva colonelului Starikov. Acesta a slujit la ștabul cartierului la Petrograd. Două luni în urmă a fost executat prin împușcare de bolșevici pentru pregătirea răscoalei.

Nosovici nu a mai reproșat.

Capitanul de rangul doi marinarul, Lohmatov a fost chemat de la Petrograd și de asemenea a fost inclus în componența ștabului.

Pe 12 mai, un alt prieten apropiat al lui Nosovici, colonelul Kovalevski, a fost numit șef al departamentului de mobilizare, acesta era fostul șef al departamentului de contraspionaj al ștabului militar de la Minsk și asistent al șefului departamentului operațional al serviciului de spionaj al Consiliului Suprem Militar al Armatei Imperiale Ruse. Nosovici a decis ca până una alta să nu-i împărtășească lui Kovalevski sarcinile puse în fața grupei.

Legătura cu Moscova se presupunea că va fi întreținută prin consulul francez Charbo, curierul Stradețkii și adiutanții lui Nosovici și Cebîșev. Din informațiile lui Cebîșev, garnizoana Țarițînului numara numai vre-o 3000 de oameni, din care 800 erau pușcași letonieni. Șeful gărzii garnizonului era ofițerul Sârb, Vuiasinovici, el avea și careva legături cu organizațiile clandestine.

La 27 mai Nosovici cu ștabul a venit la Țarițîn. În aceiași zi, Charbo a primit de la Moscova o depeșă cifrată cu ordinul să ia legătura cu Nosovici și să conecteze la lucru pe Hristici -reprezentantul misiunii militare sârbe la Țarițîn, care de asemenea avea legături clandestine. În sarcina lui Hristici era inclus ca acesta să convingă la revoltă Primul Regiment Revoluționar Sârb, staționat în oraș.

Pentru a evita suspiciunile bolșevicilor, Nosovici a decis să meargă la Țarițîn cu soția sa. Kovalevskii a venit cu toată familia – soția și patru copii.

Încă la 2 mai, prin ordinul lui Troțkii, conducător militar al Cartierului militar Nord-Caucazian a fost numit Andrei Evghenievici Snesarev, el era un bun cunoscut al unora dintre noii ștabiști.

Totul e contra noastră

Moscova. 22 mai anul 1918.

Locomotiva stătea pe căile ferate, încordându-se din când în când și pufăind cu aburi albi, gata să pornească în orice moment. Peronul nocturn era pustiu, nesalutabil și periculos din cauza bandelor numeroase care invadau Moscova revoluționară.

Conform ordinului lui Troțkii, comisarul meu de la execuția prin împușcare, mă însoțea. S-a oprit lângă ușa vagonului, m-a lăsat să intru și a plecat, tăcut în noapte.

Vagonul s-a dovedit de categoria ”Lux”. Așa călătoreau înainte vreme doar funcționarii țarului de cel mai înalt rang. În adâncul vagonului, în sala de conferințe, la o masă imensă era așezat un domn în vârstă, zvelt cu mustețile ușor răsucite în sus. Răsfoia niște hârtii, consulta niște cărți de referință imense, ce erau aranjate cu acuratețe pe tot perimetrul mesei și î-și însemna ceva. Era îmbrăcat în uniformă de general-locotenent, pe piept erau ordinele Sfântului Vladimir de rangul trei cu săbiile Sfântului Gheorghe de rangul trei și patru.

Când a auzit pașii mei, generalul a ridicat capul și m-a privit cu o privire tenace, discretă și inteligentă. Ce mai surpriză! Era imposibil să nu recunosc în domnul impunător pe legendarul general, Andrei Evghenievici Snesarev, orientalist, absolventul Academiei Statului Major General și fostul meu profesor de geografie militară de la Școala de Cavalerie. În nici un caz nu mi-aș fi putut imagina că comunistul Troțki v-a ordona să-l asist pe un general țarist. Sau e o încercare subtilă? Nu se știe. De fapt la Moscova se zvonea că ”demonul revoluției” nu prea se împacă cu mulți dintre bolșevicii care s-au ridicat din clasele sociale inferioare în grand-șefi și care erau revoltați de puterea lui nelimitată și de aroganța lui.

În orice caz nu voi întreprinde nici o acțiune și voi aștepta, până generalul nu va spune parola.

Inexplicabil dar în acel moment nu î-mi doream ca Snesarev să mă recunoască. De fapt despre lista mea de serviciu slabă nădejde să cunoască el acum ceva, deoarece ne-am intersectat noi numai la Școala de Cavalerie, după care generalul a slujit la Turkestan, Siberia și Minsk. Ultimele funcții dacă nu mă înșeală memoria, au fost din categoria spionajului și contraspionajului. Uite cât de neașteptat s-au aranjat toate! Sau nu?.. Doar în fața mea stătea unul dintre cei mai buni specialiști în strategie, acumulare și analiza a informației, agent de spionaj și contraspionaj de cel mai înalt rang, care a lucrat, printre multe altele în India, Afganistan, Tibet și Kagaria, era participantul reușitei de la Brusel, etnograf și candidat de matematică pură.